Biserica Ortodoxa Romana si teama de reforma

IPS Bartolomeu, puternic ca si seful statului
Faptul ca Biserica Ortodoxa Romana are nevoie de o reformare si de o adaptare la realitatile secolului 21 nu mai e un secret pentru nimeni. Chiar Sfantul Sinod intreprinde pasi in aceasta directie. Dar multor analisti ritmul acestora le pare exasperant de lent. Pe de alta parte, orice abordare din exterior a problemei se loveste ca de un zid in interiorul institutiei Patriarhiei si al Sfantului Sinod. De doi ani, un ordin sever conditioneaza orice adresare prin presa a unui teolog, cleric, functionar bisericesc de acordul explicit al superiorului sau. Libertatea de expresie este astfel drastic limitata prin mecanisme folosite doar in domeniul militar. In mod cert si necesar, reforma in BOR trebuie sa porneasca si de la modificarea acestei atitudini fata de presa, printr-o transparenta asumata. Altfel se risca, in anii care vin, intrarea intr-un con de izolare de care doar dusmanii vor profita.

Reforma - subiect tabu

Am incercat sa vorbesc cu mai multi clerici si teologi pe tema necesitatii reformei in BOR si a reorganizarilor administrative pe care aceasta le presupune. Mi-au vorbit doar sub asumarea anonimatului, existand multe antecedente de preoti “maziliti” pentru deschiderea lor. Cazuri cotate drept “disidente”, ca Nicolae Dura, Ioan Buga, Iustin Parvu, Calciu Dumitreasa, Rafail Noica si altii, sunt de notorietate. Fiecare a adus atingere ierarhiei printr-o atitudine de constiinta. Calugarul Rafail Noica, fiul marelui filosof, in prezent monah la Scarisoara, a refuzat ferm, in 1996, postul de arhiepiscop al Arhiepiscopiei pentru Europa Occidentala si Meridionala, transformata ulterior in mitropolie. Publicatiile care abordeaza problemele reformei si reorganizarii sunt doar de uz intern, cu circuit foarte limitat. Forumurile se desfasoara doar pe site-uri “rebele”, ca Biserica Ortodoxa Libera, sau exterioare Romaniei.
Am constatat ca unul dintre blocajele psihologice majore deriva din cuvantul “reforma” - asociat obligatoriu cu lucrarea lui Martin Luther si cu tulburarile care au urmat. Iar astazi cuvantul “reforma” e sinonim cu “zavera” in mintea multora din clerul superior. Parerea multor clerici tineri, fie parohi, fie profesori la facultatile de teologie, este ca “innoirea nu poate fi efectuata fara mentinerea traditiei, iar lucrarile de acest gen se desfasoara in timp”. Multi incep sa se intrebe, insa, cand anume mentinerea excesiva a traditiei devine o frana in dezvoltare. O atmosfera de suspiciune si morga bantuie facultatile de profil. O scena tipica imi este reprodusa de un preot profesor: “Mi-a zis (Prea Inaltul - n.n.), vrei reforma? Du-te acasa, fa acolo reforma! De aicea zbori!”

Sinodalitate sau piramida de putere

Sinodalitatea semnifica faptul ca toate deciziile se iau prin hotarari ale Sfantului Sinod. Pe acest criteriu sunt construite mai toate formele de putere in lumea crestina. Dar, in ultimii ani, din ce in ce mai frecvent isi fac loc deciziile luate de elita de putere din BOR, manifestandu-se tot mai relevant unul sau doua grupuri de interese. Chiar in Sfantul Sinod exista doua curente clar conturate: o ramura a episcopilor proveniti din monahism si alta a celor proveniti din scolile laice si cu studii in Europa si in lumea anglo-saxona. Fiecare cu sfera proprie de presiune, incercand impunerea ideilor proprii in dauna conceptului de sinodalitate (care implica o colegialitate asumata). Aceasta, in ciuda faptului ca unii teologi vad lucrurile cum ar trebui sa fie: “Sinodalitatea poate constitui un model pentru regimul parlamentar de azi din Europa” (Nicolae Dura, 2000).

Alte temeri: un 2007 european si vechiul BOR

Astazi, nici un inalt ierarh nu ar recunoaste oficial ca este antieuropean. Au inteles ca aceasta este tendinta politica. Au uitat de marea campanie
anti-NATO purtata din amvoane prin 1996. Dar teama persista si este exprimata in forme “diluate”. De exemplu, in dialogul dintre decanul Facultatii de Teologie din Bucuresti, dr. Nicolae Necula, si IPS Bartolomeu, in care primul isi exprima explicit temerile (“Renasterea”, noiembrie 2006): “Textul Constitutiei europene nu aminteste nimic de valorile crestine. Multi monahi si membri ai clerului din BOR privesc Uniunea Europeana ca pe o structura laicizata si secularizata. Sub acest aspect, credinta ortodoxa e amenintata de caracterul laic al acestei Uniuni. Clericii, monahii se intreaba daca, odata

PS Teodosie, cu fragmente dintr-un anumit dosar
intrati in UE, vor mai putea ramane crestin-ortodocsi practicanti, sub presiunea secularizarii, a indiferentismului religios, a ateismului care inglobeaza totul”. Si tot decanul insista pe temeri: “Sunt ingrijorat ca indatoririle fata de cult si viata
duhovniceasca nu vor mai putea fi facute ca inainte. Vedeti, s-ar putea sa nu mai putem purta costumatia si insemnele specifice cultului ortodox”. Decanul se sprijina si pe declaratii precum cele ale lui Mario Mauro, fost vicepresedinte al Parlamentului European: “Unul dintre pericolele principale ale Europei contemporane este relativismul moral. Europa atee, mai devreme sau mai tarziu, va disparea sau se va dizolva”. Dar europeni ca Mauro sunt putini. Chiar PF Teoctist declara in februarie 2003 la Forumul UE-2007: “Europa ne aduce multe lucruri bune, pe care le salutam, dar sunt si lucruri mai putin bune - sau chiar daunatoare - care il indeparteaza pe om de Dumnezeu.”
Este relevant si faptul ca exista cazuri tipice de contestare vehementa a europenismului actual: de exemplu, Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda (Neamt), care predica frecvent impotriva UE si a ecumenismului, personalizat in imaginea Mitropolitului Daniel.

Politicienii sprijina ambitiile inaltilor ierarhi

In domeniul relatiei Biserica (ortodoxa, aici) si partide/personalitati politice lucrurile sunt de departe vizibile si clare. Evident, negarea fenomenului de catre elita de putere din BOR este subinteleasa. Contextul “anonimiei” justifica, din nou, demersul nostru.
Varfurile politice ale PSD nu au neglijat nici o clipa factorul religios. Dupa castigarea alegerilor din anul 2000, PSD a facut gesturi radicale de apropiere de BOR si de unii clerici care le puteau servi explicit interesele. Din Stenogramele PSD s-a putut vedea cum s-a incercat impunerea unor episcopi simpatizanti, apropiati politicii PSD: “Singurul care a refuzat (colaborarea - n.n.) a fost Bartolomeu Anania, si e important sa stim lucrul acesta” (Adrian Nastase, in Stenograme...). Tot aici, Teodosie Tomitanul e laudat pentru intreaga activitate. Ca urmare a presiunii PSD, in acelasi an au loc hirotoniri si numiri rapide de episcopi, fapt total nespecific lucrarilor sinodale, de a numi “plutoane” intregi de promovati: IPS Teodosie Tomitanul, PS Sebastian Ilfoveanul, PS Daniel Stoenescu (arhiereu-vicar de Mitropolia Banatului), PS Varsanufie Prahoveanul, PS Gurie Strehaianul, PS Nicodim Gorjeanul, PS Silvan Marsilianul... Iar cu prilejul inscaunarii lui Teodosie Tomitanul, la 8 aprilie 2001, felicitarile PSD au curs: Adrian Nastase, Razvan Theodorescu, Victor Opaschi - in numele lui Ion Iliescu etc. In 2001, IPS Teodosie primeste de la Ion Iliescu “Steaua Romana in grad de Cavaler”.
Un alt exemplu, George Becali, este, din punctul de vedere al enoriasului mediu si al unui preot paroh, un cetatean roman cu o bunastare accentuata. Deci este normal pentru oricine sa inteleaga gestul sau de a dona un milion de euro Mitropoliei conduse de IPS Laurentiu Streza. Si e aproape normal ca acesta sa-i confere “Crucea Saguniana”. Vedem cum se poarta schimburile de decoratii, politic-statale si bisericesti. Dar ce mai face enoriasul comun Gigi de asta data? Cu cativa ani in urma si-a cumparat un partid politic “la cheie”. O investitie rentabila, cum s-a vazut ulterior. Ca sa compenseze un anumit handicap cultural, a atras in acest partid un insemnat numar de “enoriasi din aria intelectuala”. Intre ei, directorul revistei “Lumea Magazin”, Marian Oprea, devenit secretar general in PNG. Gigi Becali apare imediat pe coperta revistei, alaturi de IPS Pimen si cu un text interior structurat pe constatarea: “Noi dam spirit Europei, ea ne da materie”. IPS Pimen are doua “ofuri”: fostele paduri manastiresti si o Mitropolie a Bucovinei, suficiente sa-l determine la o apropiere “materiala” de magnatul Becali. Cand PSD i-a promis retrocedarea padurilor, a curtat fara perdea acest partid. Acum, Becali finanteaza constructia si finisajul noului sediu arhiepiscopal (viitoare mitropolie, in viziuni locale), precum si Seminarul teologic sucevean.
Mariajul politico-bisericesc dintre multi ierarhi si politicieni nu a scapat neobservat criticilor interni din BOR: astfel, IPS Bartolomeu declara la 11 aprilie 2006, legat de interferentele politice, ca “presiunile sunt atat de puternice (...) incat ne vor obliga la o revizuire a neutralitatii noastre in perspectiva viitoarelor alegeri”. Profesorul Ioan G. Coman spunea inca din anii ‘80 ca

Ierarhul si magnatul - PS Pimen si Gigi Becali
“aproape la toate sinoadele ecumenice si particulare si la toate adunarile bisericesti s-a facut si se face politica”.

“Federalizare” mitropolitana si viziuni reformatoare

Imediat ce se infiinteaza o mitropolie, ea primeste o mare autonomie juridica si canonica. Articolul 114 din Statutul de organizare a BOR precizeaza atributele mitropolitului; importanta e cea conform careia “prezideaza alegerea de episcopi sufragani”. In plus
, are controlul bugetului mitropolitan, pe un model asemanator unui consiliu judetean. Prevederile sunt stabilite de Canonul 34 Apostolic si de Canonul 9 - Antiohia: “Mitropolitul are dreptul de supraveghere asupra tuturor afacerilor si episcopiilor din mitropolie”.
Este normal, in aceste conditii, ca multi episcopi sa fie dornici de o crestere in functie si in putere administrativa extinsa. Iar cea mai buna abordare pentru punerea in aplicare a reformei administrative e mularea pe impartirea teritoriala uzuala a tarii. Tocmai in acest context, in anul 2006, profesorul Nicolae Dura publica studiul “Scythya Minor” (Dobrogea) si Biserica ei Apostolica”. Lucrarea, extrem de documentata, este o constanta pledoarie pentru reinfiintarea Mitropoliei Tomisului, act ce trebuia sa aiba loc, conform autorului, “in anul 2002, Anul Dobrogei, dupa UNESCO, act justitiar si reparatoriu (...). Reactivarea Mitropoliei Tomisului implica si o noua ierarhizare a Scaunelor episcopale si, ipso facto, o reinscriere a lor in Dipticele Patriarhiei Romane”. Autorul face apel si la “autoritatile de resort ale statului roman”, cerand, implicit, concursul politicului in reforma Bisericii. Astfel de lucrari servesc la modul ideal dorinta IPS Teodosie Tomitanul de ridicare in rang, moment in care Patriarhul pierde una dintre titulaturi, iar IPS Teodosie iese mult intarit in iminenta lupta pentru scaunul patriarhal.
La randul sau, parohul Ion V. Dura din Bruxelles elaboreaza un plan de reorganizare bisericeasca ortodoxa a Romaniei. Dupa ce vede in infiintarea noii Mitropolii la Cluj “inceputul noii organizari administrativ-teritoriale a BOR” (noiembrie 2005), Ion Dura adauga elementele reformei pe care o contureaza: “Moldova are nevoie de doua mitropolii - de Sus si de Jos, iar Muntenia se cade sa-si aiba mitropolia cu sediul ei initial la Curtea de Arges“. Dobrogea, la fel, dupa ce “si bulgarii au Mitropolia Dobrogei”. “Nu e canonic si pastoral ca Patriarhul, care e si Arhiepiscop al Bucurestilor, sa fie in acelasi timp si Mitropolit al Munteniei si Dobrogei”. Criteriile de reorganizare sunt, conform autorului, principiul politico-administrativ si cel al vechimii Scaunelor episcopale, urmand schimbarea adecvata a ordinii canonice in Diptice.
Interesul pentru noi mitropolii creste, daca vom corela ultimele evenimente cu planurile de regionalizare a Romaniei, elaborate de “task-force”-ul de la Bruxelles. Conform acestora, din Consiliul fiecarei provincii va face parte si mitropolitul activ in zona. Planul este imbratisat deja de unele formatiuni politice, precum PLD.
Bulgaria a trecut printr-o schisma profunda pana s-a reorganizat la sfarsitul anilor ‘80. In Grecia, la o populatie de jumatate din cea a Romaniei, exista 80 de mitropolii in functiune. Tot la greci, aproape fiecare ierarh este si mitropolit, daca nu in functie, macar onorific.

Frica de umbrele Securitatii

De ce le e teama multora dintre tinerii teologi “sa vorbeasca cu presa”? Unul dintre motive deriva si din faptul ca BOR a refuzat sistematic sa rezolve propria problema, grava, a colaborarii unor membri cu fosta Securitate. Dupa aparitia Legii 187/1999, reprezentantii BOR au incercat, printr-un amendament trimis Parlamentului la 19 februarie 2001, sa ceara eliminarea prevederilor art. 2, lit. “t” (dreptul fiecarui cetatean de a fi informat privind calitatea de agent sau colaborator al Securitatii, a ierarhilor, sefilor cultelor recunoscute, preotilor de la parohiile din tara si din strainatate). Chiar PF Teoctist afirma ca legea “aduce o grava atingere caracterului sacramental si de taina al preotiei(...), chiar Bisericii insasi”, uitand ca preotii turnatori n-au adus alinare, ci suferinta.
Singurul care a inteles necesitatea separarii apelor a fost IPS Bartolomeu, care a discutat deschis despre dosarele preotilor la 9 noiembrie 2006 (Sinaxa de la Rameti), propunand o comisie interna privind clerul colaborator si sanctiuni aferente. Un CNSAS bisericesc, deci. Este normal ca teama de azi la multi dintre ierarhii, teologii si preotii mai tineri deriva din tergiversarea vinovata a acestei probleme.