vineri, 28 noiembrie 2008

Mobinvest ramane suspendata, desi a castigat procesul cu CNVM

Societatea de brokeraj Mobinvest din Oradea a obtinut in instanta suspendarea deciziei Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) de a-i suspenda activitatea si conturile de disponibilitati si instrumente financiare in intervalul cuprins intre 9 iulie si 6 august, potrivit certificatului emipe 25 septembrie de Curtea de Apel Bucuresti. Cu toate acestea, reprezentantii Mobinvest sustin ca CNVM nu a tinut cont de aceasta decizie a instantei si a continuat sa blocheze conturile companiei, ceea ce a adus prejudicii semnificative clientilor. CNVM a decis in luna iulie suspendarea activitatii si conturilor de disponilitati si de instrumente financiare ale Mobinvest, fiind permise doar alimentarile de cont, atat la vedere cat si la termen, si a celor de instrumente financiare. De la mijlocul lunii august, Mobinvest a fost pusa sub administrare speciala, fiind desemnata firma Dinu Urse si Asociatii din Bucuresti, drept administrator special. Potrivit hotararii Curtii de Apel Bucuresti, masura de suspendare luata de CNVM nu este justificata faptic, si nici nu exista dovezi care sa justifice luarea masurii. Potrivit CNVM, societatea de brokeraj din Oradea a decontat tranzactii de cumparare de actiuni si a operat retrageri de numerar pentru opt clienti, in conditiile in care soldul conturilor acestora era debitor, utilizand disponibilitatile celorlalti clienti, fara a avea acordul acestora. De asemenea, societatea a pastrat in casierie, pe perioade indelungate de timp, sume importante de bani si nu a luat decat masuri superficiale in vederea pastrarii in siguranta a activelor clientilor.

CNVM cere mai multa transparenta privind majorarile de capital

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a publicat saptamana trecuta o masura prin care hotararile luate in cadrul adunarilor generale ale actionarilor privind majorarile de capital trebuie sa includa informatii legate de motivele pentru care se realizeaza majorarea de capital, procedeul utilizat, valoarea cu care se face majorarea si pretul noilor actiuni emise. Totodata, intr-o ordonanta a CNVM din acelasi buletin saptamanal se arata ca dreptul de preferinta al unui actionar se poate ridica doar printr-o hotarare a actionarilor reprezentand un numar si voturi cumulate totalizand peste 75%. CNVM a mai stabilit ca hotararea Consiliului de Administratie al Comvex Constanta de a nu valida subscrierile efectuate de actionarul Expert Placement Services, parte a grupului ArcelorMittal, nu a respectat aceste prevederi. De aceea, CNVM cere conducerii operatorului portuar sa valideze deindata toate subscrierile aferente drepturilor de preferinta sau sa convoace o noua adunare generala in care sa se aprobe validarea acestor drepturi de preferinta sau ridicarea lor.

Star AM tripleaza comisioanele de retragere din fonduri

Societatea de administrare Star Asset Management a majorat comisioanele de rascumparare la cele doua fonduri mutuale din portofoliu pana la maxim 9% din valoarea titlurilor rascumparate. In cazul fondului de plasamente diversificate Star Focus, comisionul de retragere s-a triplat pana la 9% din valoarea unitara a activului net pentru investitii mai mici de 31 de zile, pentru investitii cuprinse intre 32 de zile si 182 de zile de la achizitionarea unitatilor de fond Star Focus, comisionul de retragere este de 7%. Pentru investitii cuprinse intre 183 de zile si un an, comisionul de rascumparare scade la 3% din valoarea unitara a activului net. Pentru retragerile din fondul de actiuni Star Next, investitorii trebuie sa plateasca un comision de 9 % din valoarea unitara a activului net, daca rascumpararea are loc mai devreme de 31 de zile, fata de 4% pana acum. Comisioanele de rascumparare se constituie ca venituri ale fondurilor mutuale, amortizand astfel din impactul negativ al retragerilor asupra unitatii de fond.

Profitul Bermas Suceava a scazut de trei ori in primele noua luni

Producatorul de bere Bermas Suceava (BRM) a realizat in primele noua luni un profit de circa 1,1 mil. lei (0,3 mil. euro), in scadere de aproape trei ori fata de profitul realizat in perioada similara a anului trecut, de 3 mil. lei. In perioada ianuarie - septembrie 2008, societatea a inregistrat afaceri nete in valoare de 18,8 mil. lei (5,2 mil. euro), in scadere cu 8,4% fata de nivelul inregistrat in perioada similara a anului trecut, de 20,5 mil. lei. Diferenta de profit a fost cauzata de o scadere mai puternica a veniturilor in comparatie cu cheltuielile companiei. Cel mai important actionar al Bermas Suceava este Asociatia Victoria Bermas, cu o detinere de 30,87%, urmat de PAS Bermas, cu un pachet de 20,8%, in vreme ce fondul de investitii STK Emergent si SIF Banat Crisana detin 8,15%, respectiv 5,67% din companie.

Afaceri cu 23% mai mici pentru Cominco Bucuresti

Firma de constructii Cominco Bucuresti (COBS) a realizat in primele noua luni din 2008 afaceri de 130,9 mil. lei (35,5 mil. euro), in scadere cu 23% fata de aceeasi perioada din 2007, in vreme ce profitul societatii a urcat la circa 193.000 de lei (52.000 de euro), de la circa 170.000 de lei in 2007. Cominco, firma listata pe piata RASDAQ, are un capital social de 4,5 milioane lei, impartit in 1,8 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,5 lei/titlu. Actiunile Cominco au inchis sedinta de vineri la un pret de 17,3 lei, in scadere cu 16,83% fata de referinta, cotatie la care capitalizarea firmei este de 8,5 mil. euro. Conform celor mai recente raportari, directorul general, Gheorghe Gemanar, detine 11,86% din capitalul companiei. Din actionariatul firmei mai fac parte Catalin-Traian Gemanar cu o detinere de 14,17%, Florin Rusu cu 12,62%, si Dan Garjoaba cu un pachet de 12,32%.

Burci a obtinut castiguri de patru ori mai mari la Severnav

Profitul constructorului de nave Severnav Drobeta Turnu-Severin (SEVE), controlat de omul de afaceri Cristian Burci, a crescut de patru ori in primele noua luni, fata de aceeasi perioada a anului trecut, de la circa 415.000 de lei, la 1,66 mil. lei (450.000 de euro). In acelasi timp, cifra de afaceri a crescut cu 34%, de la 93,9 mil. lei la 125,9 mil. lei (34,6 mil. euro). Totodata, veniturile constructorului de nave au avansat cu 27,7%, de la 113,76 mil. lei la 145,3 mil. lei, in timp ce cheltuielile s-au majorat cu 29%, de la 112,1 mil. lei la 144,6 mil. lei. Cea mai recenta tranzactie cu titlurile Severnav a fost operata pe 28 octombrie la un pret de 7 lei/actiune, capitalizarea companiei fiind de 9,66 mil. euro. Conform celor mai recente raportari de la Bursa, in actionariatul firmei se regasesc Fondul Proprietatea, cu 39,1% din capital, International Railway Services cu o participatie de 29,05%, si Investment Group cu o detinere de 21,33%.

Actionarii Cord Buzau mai aduc 4,8 mil. euro la capitalul social

Actionarii producatorului de cord metalic, sarme si cabluri Cord Buzau (CORZ) au aprobat saptamana trecuta majorarea capitalului social al companiei cu 17,5 mil. lei (4,8 mil. euro), de la 20,9 mil. lei la 38,4 milioane lei. Operatiunea va fi realizata prin aport in numerar si conversia creanteloactionarului majoritar Nordexo Manufacturing, in actiuni, prin emiterea a 7 mil. actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei/titlu. Reprezentantii Cord Buzau au anuntat la inceputul lunii august, ca modernizarea fabricii in urma unei investitii de peste 10 mil. euro si extinderea gamei de produse vor determina o crestere a cifrei de afaceri, pana in 2010, de peste sase ori fata de nivelul de anul trecut, la 20 mil. euro. Nordexo Manufacturing, firma controlata de oamenii de afaceri Horia Simu si Horia Pitulea, detine 90% din actiunile Cord Buzau, potrivit celor mai recente raportari. Ultima tranzactie cu actiunile Cord Buzau s-a realizat pe piata RASDAQ la un pret de 0,61 lei/titlu, mai mic cu 70% fata de nivelul de referinta.

Rares Nilas: Luna octombrie a reprezentat varful crizei din Romania

Luna octombrie a fost de departe cea mai neagra perioada a BVB din istoria sa recenta, principalii indici inregistrand corectii de pana la 56% in aceasta perioada, iar capitalizarea pierzand aproape 10 mld. euro.

Cele mai mari scaderi au fost consemnate de societatile financiare, indicele de profil, BET-FI, pierzand 56,4%, fiind foarte aproape sa coboare chiar si sub pragul suport de 10.000 de puncte. Indicele BET, care reda evolutia celor mai lichide 10 companii, a inregistrat in luna octombrie o corectie de peste 30%, in ultima sedinta atingand nivelul de 2.800 de puncte.
"Luna octombrie a fost una dintre cele mai proste luni de la deschiderea Bursei, cu siguranta. Cred insa ca in aceasta luna, am depasit varful crizei din Romania, si incepand cu luna noiembrie, vom intra intr-o perioada de acalmie, cu posibile cresteri usoare, un trend puternic de crestere fiind insa foarte putin probabil. Nu exclud in continuare alte oscilatii, insa nu mai ma astept la scaderi atat de puternice", a declarat Rares Nilas, directorul general al societatii de brokeraj BT Securieties.

Conducerea TLV: Nu ne aflam in discutii pentru vanzarea bancii

Conducerea Bancii Transilvania (TLV) a anuntat ca nu poarta in prezent niciun fel de discutii pentru vanzarea bancii, in urma stirilor conform carora principalii actionari ar fi mandatat Merrill Lynch pentru a vinde pachetul majoritar de actiuni. "Va informam ca in acest moment nu ne aflam idiscutii pentru negocierea vanzarii bancii. Oricum, o asemenea hotarare se poate lua numai cu acceptul actionarilor, in Adunarea Generala a Actionarilor si in conformitate cu prevederile regulamentelor BVB si CNVM. Impreuna cu partenerii nostri strategici, BERD si IFC, analizam optiuni viitoare si gandim proiecte pentru dezvoltarea bancii", sustine conducerea Bancii Transilvania intr-un raport transmis Bursei de Valori Bucuresti. Surse bancare citate de Mediafax spuneau ca actionarii Bancii Transilvania au angajat banca americana Merrill Lynch drept consultant pentru vanzarea institutiei de credit din Cluj si au primit doua oferte neangajante, una dintre ele de la o banca straina prezenta in Romania. Horia Ciorcila (desen), presedintele bancii, impreuna cu un grup de firme si oameni de afaceri din Cluj, apropiati ai acestuia, fiecare dintre ei detinand maximum 5% din titluri, controleaza pachetul majoritar de actiuni. Banca Transilvania are o capitalizare de circa 760 mil. euro, insa actiunile nu au mai fost tranzactionate de pe 12 septembrie, fiind suspendate pentru consolidarea valorii nominale de la 0,1 lei la 1 leu.

Transilvania Constructii a facut profit la 9 luni cu 50% peste buget

Transilvania Constructii (COTR) a raportat dupa primele noua luni ale anului un profit in scadere cu 43,4% fata de perioada similara a anului trecut, de la un nivel de circa 9,6 mil. lei la 5,4 mil. lei (1,5 mil. euro). Conform raportului emis de societate, profitul realizat de companie in perioada ianuarie - septembrie a fost cu 49,1% peste nivelul bugetat de companie pentru primele noua luni. In aceeasi perioada afacerile companiei au scazut usor, cu 2,7%, de la un nivel de 51,7 mil. lei la 50,3 mil. lei (13,8 mil. euro). Scaderea profitului a venit pe baza unei cresteri a cheltuielilor companiei si a unei scaderi mai importante a veniturilor. Astfel, cheltuielile companiei au crescut in primele noua luni din 2008 cu 3,6%, pana la un nivel de 50,1 mil. lei (13,8 mil. euro), in vreme ce veniturile au scazut cu 5,7%, pana la 56,4 mil. lei (15,5 mil. euro). Conform raportului emis de societate, cifra de afaceri a fost realizata in proportie de 78,4% din lucrari de constructii-montaj, iar 17% din inchirierea spatiilor din Parcul Logistic Transilvania. Investitiile realizate de firma de constructii in primele noua luni ale anului au totalizat aproape 4 mil. lei (1,1 mil. euro), din care 2,4 mil. lei (660.000 de euro) au reprezentat investitii de modernizare si extindere a depozitelor din Parcul Logistic, restul sumei reprezentand investitii in utilaje. La ultimul pret de vineri, de 53 lei/actiune, capitalizarea societatii se ridica la circa 7,4 mil. euro. Conform ultimelor raportari de la Bursa, cei mai importanti actionari ai societatii sunt Timofte Gabriela si Timofte Mircea, cu detineri de 29,44%, respectiv de 29,08%, in vreme ce SIF Banat-Crisana detine un pachet de 18,42% din capital.

duminică, 23 noiembrie 2008

An bun pentru fondurile mutuale. Dar nu pentru toate

Trei din cele patru fonduri mutuale administrate de societatea Active Management International ar putea fi lichidate. Societatea de administrare a demarat procesul de consultare a investitorilor privind viitorul fondurilor Active Dinamic, Active Junior si Active Classic. Detinatorii

Alegerile anticipate - o decizie in interes de partid

Conducerea PSD a optat pentru alegeri anticipate in 2003 in momentul in care partidul de guvernamant stapaneste foarte bine situatia in tara, nu exista o criza politica, iar Romania este pe cale sa fie invitata sa adere la NATO.
Este o premiera in politica romaneasca post-decembrista ca un partid aflat la guvernare sa vrea alegeri anticipate, pana acum nefacandu-se uz de procedura constitutionala in materie. Constitutia din 1991 prevede ca presedintele Romaniei poate dizolva Parlamentul daca forul legislativ nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura. Inainte de a declansa aceasta procedura, seful statului trebuie sa se consulte cu presedintii celor doua Camere si cu liderii grupurilor parlamentare.
Pentru a se ajunge la dizolvarea Parlamentului, Guvernul trebuie sa isi dea demisia sau sa fie demis printr-o motiune de cenzura adoptata de Parlament. Dupa aceea, presedintele Iliescu trebuie sa initieze consultari cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier. Odata desemnat de seful statului, viitorul prim-ministru trebuie sa isi formeze echipa, ministrii sa fie audiati de comisiile parlamentare, dupa care trebuie sa prezinte noul program de guvernare si lista membrilor Executivului pentru votul de incredere in Parlament. Pentru convocarea alegerilor anticipate, aceasta procedura trebuie sa aiba loc de doua ori. Constitutia precizeaza ca seful statului abia acum "poate" dizolva Parlamentul, dar nu spune ce se intampla daca nu vrea si nici nu are referiri explicite la alegerile anticipate, probabil pentru ca o asemenea eventualitate nu fost dezbatuta temeinic in anii '90 - '91.
PSD nu s-a decis, deocamdata, daca va urma aceasta procedura laborioasa sau va opta pentru organizarea de alegeri anticipate dupa revizuirea Constitutiei. In primul caz, PSD ar putea ajunge in situatia rizibila in care si-ar da jos propriul Guvern pentru atingerea obiectivului, daca alte partide nu isi vor asuma guvernarea. Mai mult decat atat, PSD s-ar putea trezi fie in situatia in care un lider impetuos al opozitiei, cum ar fi Traian Basescu, s-ar oferi sa guverneze tara chiar daca nu are cu cine, fie cu o campanie negativa a opozitiei care i-ar putea eroda imaginea in timpul procedurii constitutionale. In plus, imaginea de stabilitate politica necesara pe plan extern va fi puternic afectata in conditiile unei proceduri lungi, care va presupune schimbarea ministrilor si va duce la absenta unor interlocutori viabili pentru forurile internationale.
Aceasta procedura are si dezavantajul ca nu ofera o solutie concreta pentru presedintele Iliescu, factorul-cheie pentru declansarea alegerilor anticipate. Seful statului nu agreeaza tot felul de formule lansate in ultima vreme, cum ar fi cea privind candidatura pe un loc neeligibil la Senat, dupa care sa-si preia mandatul de senator in 2004 prin demisia senatorului ales pe lista PSD inaintea sa. In acest caz, solutia ar fi mai degraba o lege privind drepturile fostilor sefi de stat care sa precizeze ca acestia devin senatori de drept.
Varianta privind organizarea alegerilor anticipate dupa revizuirea Constitutiei ofera posibilitatea unei proceduri mai simple si a rezolvarii situatiei lui Ion Iliescu prin noul text constitutional. Astfel, seful statului ar putea primi, prin legea fundamentala, mandatul de senator de drept, iar situatia penibila ca doua guverne sa cada nu ar mai exista. Presedintele Iliescu ar putea sa decida dizovarea Parlamentului doar dupa consultari cu presedintii Camerelor si eventual cu liderii de grupuri.
Unul dintre dezavantaje in acest caz ar fi ca revizuirea Constitutiei trebuie aprobata cu voturile a doua treimi dintre actualii senatori si deputati, PSD fiind obligat sa obtina acordul altor partide pentru alegeri anticipate. Mai mult decat atat, deputatii si senatorii ar fi pusi indirect in situatia sa voteze pierderea privilegiilor pe care le au prin votul dat simplificarii procedurii de dizolvare a Parlamentului, prevazuta in Constitutie, in conditiile in care multi nu sunt siguri de locurile pe liste. Un alt dezavantaj este ca revizuirea Constitutiei trebuie aprobata prin referendum, ceea ce presupune o alta intarziere, dar PSD ar putea sustine ca cetatenii trebuie consultati in toate problemele constitutionale. Votul lor va fi oricum dat in bloc asupra intregului text constitutional, repetandu-se situatia din 1991, cand fiecare partid a interpretat cum a vrut votul asupra Constitutiei.
In ambele variante, convocarea alegerilor anticipate va fi un test pentru PSD, care trebuie sa adopte o politica atenta pentru a nu-si pierde avantajul in fata celorlate partide. Probabil, aceste variante au fost analizate indelung de liderii partidului de guvernamant si numai dorinta de a-si reinnoi mandatul i-a facut sa decida ca oricum trebuie organizate alegeri anticipate, inainte de a fi clara procedura de urmat.
Motivatia referitoare la o noua etapa 2003-2007 pentru aderarea la UE, dupa posibilul succes la Praga, este valabila doar in cazul in care singura preocupare a liderilor politici ar fi eforturile pentru aderare. Exista insa dorinta fireasca a PSD de a-si perpetua puterea, decizia de o pune in practica fiind luata in momentul in care tine cel mai bine in mana fraile tarii, asa cum o arata sondajele de opinie si situatia de fapt.
Prin aceasta decizie, PSD mai doreste sa decaleze alegerile parlamentare de cele prezidentiale, dupa ce presedintele Iliescu a anuntat ferm ca nu va mai candida la un nou mandat, chiar si in cazul in care ar fi modificata si Constitutia. Acum, PSD nu mai este interesat de "locomotiva" Ion Iliescu si vrea sa obtina maximum cat mai repede, in timp ce candidatul la Presedintie, cel mai probabil Adrian Nastase, va putea sa faca o campanie strict "prezidentiala", ferit de erodarea pe care ar suporta-o partidul de guvernamant pana in 2004. Chiar daca presedintele tarii nu va fi ales de Parlament, asa cum s-a propus initial, candidatul PSD va lupta singur in 2004 in cazul decalarii alegerilor si va putea sa vorbeasca numai de atributiile constitutionale ale sefului statului, si nu de problemele guvernarii, cum ar fi saracia si somajul. In plus, la alegerile parlamentare anticipate, PD si PRM nu ii vor mai avea drept candidati pe Traian Basescu si C.V.Tudor, care intentioneaza sa candideze la Presedintie, iar o coalitie intre PD si PNL, bazata pe un tandem Basescu-Stolojan, nu mai are rost.
Necunoscuta cea mai mare in cazul alegerilor anticipate este electoratul, mai exact cum va reactiona intr-o situatie noua, mai ales ca nu exista sondaje sau cercetari sociologice pe aceasta tema. In tarile cu o democratie avansata exista un electorat "captiv", care, pe baza unor valori comune dobandite in timp, voteaza un anumit partid. Partidele aflate la putere in aceste tari decid organizarea alegerilor anticipate in momentul in care "simt" ca electoratul instabil i-ar fi favorabil, insa au mai existat si decizii gresite, cum a fost cea luata de Jacques Chirac la penultimele alegeri parlamentare, cand a castigat opozitia socialista. In Romania electoratul este mult mai instabil si trebuie convins ca "binele tarii" inseamna alegeri anticipate, si nu continuarea mandatului Parlamentului pana la termenul din 2004. Exista precedentul din 2000, cand toate prognozele au fost contrazise de voturile acordate PRM, iar electoratul ar putea gandi ca singurul scop al convocarii alegerilor anticipate este mentinerea la putere.
In aceste conditii, PSD trebuie sa controleze modul in care se va ajunge la alegeri anticipate si sa-si gestioneze foarte atent actiunile si imaginea pana la aceste alegeri. In plus, PSD trebuie sa aiba in presedintele Iliescu cel mai bun aliat si sa aiba o stategie pentru contracararea actiunilor opozitiei care va specula aceasta situatie.
Decizia PSD in favoarea alegerilor anticipate poate fi primul pas catre obtinerea puterii absolute in Parlament si in tara, dar si inceputul sfarsitului.