joi, 27 august 2009

Ultimele opt persoane aflate în arest în dosarul permise Argeş ar putea fi eliberate

Judecătorii din Târgu Mureş au decis, marţi, să le elibereze pe cele opt persoane care au rămas în arest în dosarul
permiselor Argeş, însă decizia Curţii de Apel poate fi atacată cu recurs.

Instanţa a discutat din oficiu despre menţinerea stării de arest preventiv a celor opt persoane şi a decis înlocuirea acestei măsuri cu obligaţia de a nu părăsi ţara, spun avocaţii arestaţilor.

Inculpaţii rămân în stare de arest până la rămânerea definitivă a încheierii, au decis, marţi, judecătorii.

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, pe 18 august, cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive făcute de ultimele opt persoane rămase în arest, în dosarul permise Argeş.