joi, 27 august 2009

Magistraţii vor decide noi forme de protest, judecătorii din Mureş intră deja fără robe în sală

Instanţele din ţară vor decide, în cadrul adunărilor generale care vor avea loc peste câteva zile, ce forme de protest vor adopta faţă de nerezolvarea problemelor din justiţie semnalate în urmă cu câteva luni, în timp ce, în Mureş, judecătorii nu mai poartă robă în sala de judecată.

Horaţius Dumbravă, judecător la Curtea de Apel Târgu Mureş, a declarat, marţi, pentru NewsIn, că în cadrul Adunării Generale a instanţelor din raza CA Târgu Mureş s-a votat, pe 19 august, ca judecătorii să nu mai poarte robă în sala de judecată, să nu mai facă parte din birourile electorale şi să se întrerupă activitatea începând cu 1 septembrie. O primă măsură, privind nepurtarea robei, s-a aplicat începând cu data de 20 august. De asemenea, procurorii din cadrul parchetelor din Mureş au redus programul de lucru de la opt ore la una singură, începând cu 24 august, a precizat judecătorul, pentru NewsIn.

Seria adunărilor generale va continua la Curtea de Apel Bucureşti, pe 28 august, şi la alte instanţe din ţară, în data de 31 august, adică înainte de terminarea vacanţei judecătoreşti.

Astfel, preşedintele UNJR a declarat pentru NewsIn că a trimis o scrisoare deschisă către curţile de apel din ţară, la sfârşitul săptămânii trecute, în care solicită organizarea de adunări generale pentru luarea unor decizii privind viitoare proteste ale magistraţilor. Uniunea Naţională a Judecătorilor din România arată că sistemul judiciar are nevoie, la fel ca în urmă cu câteva luni, de asigurarea unui cadru legislativ coerent, introducerea unor norme de procedură care să asigure celeritatea actului de justiţie, noi reguli de organizare judiciară care să permită soluţionarea unui număr rezonabil de cauze într-un interval de timp determinat, un mod de administrare eficient
, inclusiv de ordin financiar
, care să asigure o marjă de autonomie şi independenţă instanţelor. "În pofida faptului că în ţară au început în cursul verii acestui an o sumedenie de proteste în instanţe, nu s-a luat până în prezent nicio măsură concretă. Din contră, veştile despre iminenta intrare în colaps a instanţelor şi despre scăderea veniturilor actuale ale magistraţilor prin asumarea de către Guvern a răspunderii în ceea ce priveşte legea unică de salarizare sunt în continuare vehiculate în mass-media, creând o stare de presiune în plus
asupra sistemului judiciar", se arată în scrisoarea deschisă a UNJR.

În aceste condiţii, Uniunea a propus curţilor de apel din ţară ca, în cadrul adunărilor generale, să opteze pentru decizia de a nu mai purta robă în sala de judecată, urmată de decizia de a se refuza în scris desemnarea judecătorilor în birourile electorale şi, ulterior, de întreruperea activităţii începând cu data de 1 septembrie 2009.

Preşedintele UNJR a confirmat pentru NewsIn că aşteaptă procese verbale de la instanţe, din cadrul adunărilor generale, pentru a vedea dacă se adoptă forme de protest şi care vor fi acestea.

Preşedintele SoJust, Cristi Danileţ, a declarat pentru NewsIn că asociaţia pe care o conduce va sprijini orice formă de protest, în condiţiile în care instanţele sunt "sub controlul politicului" şi nu mai au autonomie, prin nefinanţarea justiţiei pe toate planurile. În prezent vicepreşedinte al Judecătoriei Oradea, Cristi Danileţ a declarat că, la acest moment, ca manager de instanţă, are 1.000 de adrese neexepediate din februarie, din lipsă de bani, astfel încât judecătorii care se vor întoarce în septembrie din concediu vor fi nevoiţi să amâne procesele. "Suntem dispuşi cu forma radicală de protest, să nu mai intrăm în sală", a mai spus Danileţ, precizând că nu este de acord cu o asemenea măsură dar că "altfel nu putem atrage atenţia".

Preşedintele SoJust a mai spus că, în cazul în care proiectul privind salarizarea unică devine lege, aceasta va fi atacată la Curtea Constituţională.

Şi SoJust a trimis o scrisoare deschisă către instanţele din ţară, reamintind despre adunările generale ale magistraţilor din perioada 24-29 aprilie, când au adoptat "Rezoluţia privind starea financiară şi situaţia administrativă a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea". Principiile acestei rezoluţii vizau înlăturarea discrepanţelor şi discriminărilor privind salarizarea magistraţilor şi a personalului auxiliar, readucerea la bugetele instanţelor judecătoreşti şi parchetelor a sumelor provenite din taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, respectarea principiului universal al independenţei judecătorilor şi procurorilor, stabilirea unui prag minim de cel puţin 1% din produsul
intern brut pentru bugetul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, trecerea bugetului instanţelor din administrarea
Ministerului Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. SoJust subliniază faptul că niciuna dintre cerinţe nu a fost rezolvată, la acest aspect adăugându-se proiectul salarizării unice, condiţii în care propune forme de protest similare cu cele ale UNJR.

Preşedintele AMR, Mona Pivniceru, a declarat pentru NewsIn că întâi vrea să vadă grilele de salarizare, după care va decide dacă la nivelul Asociaţiei se va adopta vreo formă de protest.

Majoritatea judecătorilor din ţară au început să protesteze din 1 iulie, prin întreruperea activităţii în anumite intervale orare. Lor li s-a alăturat personalul auxiliar din sistemul judiciar.