vineri, 18 septembrie 2009

Baiatul de 10 ani lovit de tramvaiul 41 a murit la spital

Baiatul lovit de unul din primele tramvaie puse pe sina metroului usor 41 din Capitala a decedat, ieri dimineata, la Spitalul Universitar de Urgenta. Mihai Calin Olaru, in varsta de 10 ani, a incetat din viata, pe patul de spital, la aproape 3 saptamani de la accident. "Copilul a fost internat cu fractura de baza de craniu si de calota craniana, avand suferinte cerebrale ireversibile si disfunctii de organ. Inca de la operatie, medicii neurochirurgi au observat ca substanta cerebrala era distrusa", ne-a declarat dr. Letitia Calin, de la sectia de anestezie-terapie intensiva a Spitalului Universitar. Medicii legisti urmeaza sa efectueze examenul anatomo-patologic, pentru a se stabili cauza decesului. Pana acum dosarul lui Mihai Calin Olaru figura cu infractiunea de vatamare corporala, dar, prin deces, infractiunea devine ucidere din culpa. Dosarul aflat la Brigada Politiei Rutiere a fost trimis sectiei de Cercetare Penala din cadrul Politiei Capitalei. Pe 21 octombrie, copilul, impreuna cu bunica au vrut sa traverseze Podul Grant, pe liniile de metrou, in dreptul stadionului Giulesti.

Pedofilul Michel Sounalet a aniversat 68 de ani in arestul IPJ Iasi

eri, 7 noiembrie, francezul Michel Sounalet a fost prezent in fata instantei de judecata, unde i s-au citit acuzatiile oficiale: perversiuni sexuale cu minori si corupere sexuala. In saptamana care urmeaza, acestuia i se va citi si rechizitoriul intocmit de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi. Miercuri, Michel Sounalet a implinit 68 de ani, zi aniversata in arestul IJP Iasi printre alti delincventi, mediu cu care francezul este obisnuit, avand in vedere ca, in anul 1992, a ispasit 37 de ani de inchisoare pentru jafuri armate in banci din Franta. Toti cei sase baieti de la fostul Centru de Plasament Popricani-Iasi isi mentin plangerile impotriva "filantropului".

joi, 27 august 2009

Ministerul Mediului are 50 milioane euro pentru realizarea de spaţii verzi în localităţi în 2009

Ministerul Mediului va organiza între 1 şi 15 septembrie o sesiune de depunere a proiectelor pentru amenajarea sau reabilitarea parcurilor din localităţi, iar finanţarea totală alocată în 2009 este de 200 milioane lei (50 milioane euro), au spus marţi pentru NewsIn reprezentanţii ministerului.

Potrivit Ghidului de finanţare aferent programului
de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi, promovat de minister, autorităţile locale din oraşele cu peste 100.000 de locuitori pot solicita de la fondul de mediu cele mai mari finanţări nerambursabile.

Astfel, acestea pot cere finanţări de până la 2 milioane lei pentru amenajarea unui parc nou, de cel mult 1,5 milioane lei în cazul reabilitării şi extinderii unui parc, respectiv de maximum 1 milion lei pentru reabilitarea unui parc.

Fondurile scad la maximum 1,5 milioane lei pentru amenajarea unui parc nou în oraşele care au între 20.000 şi 100.000 de persoane, respectiv la 750.000 lei pentru reabilitarea şi extinderea unui parc şi la 550.000 lei, dacă este vorba doar de reabilitare.

Chiar şi comunele cu mai puţin de 3.000 de locuitori pot accesa fonduri prin acest program. Suma maximă pentru realizarea unui parc nou este de 500.000 lei, care se înjumătăţeşte în cazul reabilitării şi extinderii unui parc existent şi ajunge la 200.000 lei pentru reabilitarea unuia.

Solicitanţii pot beneficia de finanţarea cheltuielilor eligibile aferente a cel mult două proiecte pe sesiune, cu excepţia municipiilor desemnate a fi poli naţionali de creştere. Acestea pot depune în cadrul unei sesiuni mai multe proiecte, iar valoarea totală însumată poate fi de cel mult 6 milioane lei/sesiune.

"Scopul programului îl constituie îmbunătăţirea factorilor de mediu şi a calităţii vieţii în localităţi. Obiectivele programului sunt creşterea suprafeţelor spaţiilor verzi din localităţi şi apropierea mărimii acestora, pe cap de locuitor, de standardele europene prin dezvoltarea şi modernizarea spaţiilor verzi din localităţi şi înfiinţarea de noi parcuri, scuaruri şi aliniamente plantate ori reabilitarea celor existente", precizează Ministerul Mediului.

Programul va fi finanţat de la Fondul pentru mediu, din sumele virate de către organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule
.

Ministerul Mediului mai arată că pot fi finanţate proiectele depuse de către autorităţile administraţiei publice locale care acţionează în nume propriu şi sunt proprietari sau administratori ai terenului pe care vor să realizeze proiectul.

ANI acuză un consilier de la Ambasada din Berlin, de fals

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat procurorii cu privire la un posibil fals în declaraţii săvârşit de Vladimir Ciobănaşu, ministru-consilier la Secţia Economică a Ambasadei României la Berlin şi funcţionar în cadrul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că Ciobănaşu nu a completat şi depus în termenul legal declaraţiile de avere şi de interese aferente anului 2007.

Vladimir Ciobănaşu a fost informat, în data de 5 februarie 2009 cu privire la faptul că ANI a declanşat procedura de verificare. ANI a constatat că în arhiva
Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri
sunt doar două declaraţii de avere, completate şi depuse de către Ciobănaşu, în 20 aprilie 2005 şi 8 iulie 2008, respectiv, o declaraţie de interese, completată şi depusă la 8 iulie 2008, precum şi doar fişa fiscală aferentă anului 2008.

De asemenea, ANI a constatat că Ciobănaşu nu a fost şi nu este asociat/administrator la o vreo firmă
, că acesta a cumpărat, în 1977, un apartament în Bucureşti; şi că are, din 26 februarie2006, un automobil marca Renault Megane, fabricat în 2002.

ANI arată că, în declaraţiile de avere depuse, Ciobănaşu a declarat că nu deţine bunuri
mobile cu valoare mai mare de o mie euro fiecare şi că nu a înstrăinat bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni, deşi, conform datelor deţinute de Consiliului Local al Sectorului 3 - Bucureşti, Direcţia Impozite şi Taxe Locale, ar fi vândut, în 2007, un autoturism
marca BMW.

Boc vorbeşte despre îngheţarea salariilor mari şi creşterea "accelerată" a salariilor mici

Premierul Emil Boc a precizat, la începutul întâlnirii cu sindicatele şi patronatele pe tema Legii salarizării unice, că salariile mici vor creşte într-un ritm "accelerat" până în 2015, iar cele mari vor fi îngheţate, astfel că în 2015 raportul dintre salariul minim şi cel maxim să fie de 1 la 15.

Boc a asigurat că niciun salariu brut aflat în plată nu va scădea ca urmare a aplicării Legii unitare de salarizare, dar şi că nicio persoană care va intra în sistem nu va avea un salariu mai mic decât cel acordat persoanelor care îndeplinesc funcţii echivalente.

"Vreau să fim foarte bine înţeleşi de la început: niciun salariu în plată nu va scădea prin adoptarea Legii salarizării unice, ci dimpotrivă, va realiza corecturi în sistem(...) Nicio persoană care va intra în sistem, indiferent dacă este vorba de sistemul judiciar sau în sistemul de ordine publică, nu va intra cu un salariu mai mic decât acela pe care-l are în plată o persoană echivalentă care se află în exerciţiu, iar aceste corecturi pe care le vom introduce nu numai că vor realiza o ordine în întregul sistem de salarizare din perspectiva echităţii, a raportului de 1 la 15, ci şi în interiorul
diferitelor grupuri profesionale se va micşora diferenţa care există între cei cu salarii mici şi mari", a subliniat premierul.

Primul-ministru a spus că Legea unitară de salarizare va aduce echitate în sistemul bugetar, astfel că, prin creşterea accelerată a salariilor mici şi îngheţarea sau creşterea lentă a salariilor mai mari, în 2015 se va ajunge ca raportul dintre salariul minim şi cel maxim să fie de 1 la 15, faţă de raportul de 1 la 29 care se înregistrează în prezent.

"Toate aceste legi pentru a fi sustenabile trebuie să se încadreze într-un cadru bugetar , care să dea siguranţă fiecăruia că va primi un salariu în concordanţă cu munca
şi importanţa muncii pe care o prestează, cu pregătirea sa, dar într-o economie care să producă şi să poată asigura această susţinere financiară a salarizării personalului bugetar", a atenţionat Boc.

Premierul a ţinut să precizeze că varianta prezentată de miniştrii Sârbu şi Pogea în prezenţa presei şi a reprezentanţilor sindicatelor şi patronatelor este un proiect în lucru care urmează să fie discutat miercuri în Guvern.

Sorin Oprescu vrea să ridice autovehiculele staţionate ilegal

Primăria Capitalei, prin Administraţia Străzilor, va ridica autovehiculele staţionate ilegal, iar pentru recuperarea unei maşini, posesorul acesteia va plăti minimum 700 de lei, potrivit un proiect de hotărâre al Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), aflat în dezbatere publică.

"Până în prezent, activitatea
de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor stationaţe neregulamentar, efectuată de către autorităţile administraţiei publice locale ale sectoarelor 2, 3 şi 6, este insuficientă pentru a acoperi întreaga cazuistică", se menţionează în proiect.

Ultimele opt persoane aflate în arest în dosarul permise Argeş ar putea fi eliberate

Judecătorii din Târgu Mureş au decis, marţi, să le elibereze pe cele opt persoane care au rămas în arest în dosarul
permiselor Argeş, însă decizia Curţii de Apel poate fi atacată cu recurs.

Instanţa a discutat din oficiu despre menţinerea stării de arest preventiv a celor opt persoane şi a decis înlocuirea acestei măsuri cu obligaţia de a nu părăsi ţara, spun avocaţii arestaţilor.

Inculpaţii rămân în stare de arest până la rămânerea definitivă a încheierii, au decis, marţi, judecătorii.

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, pe 18 august, cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive făcute de ultimele opt persoane rămase în arest, în dosarul permise Argeş.

Un cadavru în stare de avansată putrefacţie a fost descoperit pe o plajă din Constanţa

În urmă cu câteva minute un cadavru, aflat în stare avansată de putrefacţie, a fost găsit pe Plaja Modern din Constanţa, în apropierea toboganului.

Cadavrul a fost descoperit de un turist care se plimba în zonă şi care a apelat imediat numărul 112.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii criminalişti şi cei de la Secţia 2 de Poliţie. Organele de anchetă încearcă să stabilească cauzele care au dus
la decesul victimei dar şi identitatea acesteia.

Primarul Negoiţă dă 22,3 mil. de euro unei firme abonate la câştigarea licitaţiilor în sectorul 3

Primăria sectorului 3 va da 93,95 milioane lei (apoximativ 22,3 milioane euro) pentru a cumpăra bănci şi coşuri de gunoi, cu lemn
de esenţă nobilă în componenţă, de la AA Marketing
and Managament SRL, firmă care a mai câştigat, în ultimii doi ani, alte cinci licitaţii în sector.

Firma AA Marketing and Managament SRL a fost singura care a participat la licitaţia privind livrarea către Primăria sectorului 3 de bănci din lemn şi metal, coşuri de gunoi, tomberoane colectoare, scrumiere cu container, suport pentru parcare biciclete şi ghivece pentru flori.

Potrivit anunţului publicat pe site-ul guvernamental de licitaţii publice, lemnul de esenţă nobilă a fost ales pentru ca băncile şi coşurile de gunoi să fie rezistente la raze ultraviolete, gheaţă, zăpadă, soare, dar şi la vandalism. Elementele din metal trebuie să fie din oţel galvanizat, iar ghivecele, din beton rezistent la îngheţ.

În 2007, AA Marketing and Managament SRL a câştigat, tot în sectorul 3, o licitaţie pentru furnizarea de echipamente pentru terenuri de joacă, în valoare de 2,24 milioane lei (fără TVA).

În 2008, aceeaşi firmă a obţinut un contract de 70 de milioane de lei (fără TVA) de la Direcţia Parcuri Sector 3, pentru furnizarea de echipamente parcuri şi locuri de joacă. Tot în 2008, AA Marketing and Managament SRL a câştigat trei licitaţii pentru furnizarea de echipamente destinate terenurilor de joacă, în valoare totală de 5,31 milioane lei (fără TVA). La ultimele trei licitaţii, firma
a fost singurul concurent.

Firma AA Marketing and Managament SRL este deţinută de Gruia Florin Mihaela, are un capital social de 200 de lei şi şi-a declarat ca obiect principal de activitate
consultanţa în managament. În 2008, conform datelor de la Ministerul de Finanţe, firma a avut o cifră de afaceri
de 37,91 milioane lei, un profit de 18,9 milioane lei, dar şi datorii de 15,2 milioane lei.

MAI vrea să reţină 15% din banii strânşi din taxele şi tarifele plătite pentru serviciile prestate

Ministerul Administraţiei şi Internelor a postat pe site, pentru dezbatere publică, un proiect de OUG, prin care să poată reţină o cotă de 15% din sumele realizate din aplicarea taxelor şi tarifelor practicate pentru diferite servicii şi care intră acum în bugetul de stat.

Potrivit proiectului, ordonanţa de urgenţă este necesară din cauza actualului context economic, ce face imposibilă asigurarea prin bugetul de stat a fondurilor necesare funcţionării MAI. Un alt motiv pentru adoptarea ordonanţei, intrată marţi în dezbatere publică, este că neasigurarea banilor constituie o situaţie extraordinară, a cărei funcţionare nu poate fi amânată.

Astfel, proiectul prevede că, de la data intrării în vigoare a OUG, MAI are dreptul la o cotă de 15% din sumele realizate din aplicarea taxelor şi tariferlor practicate de structurile proprii şi care au ca destinaţie bugetul de stat.

Banii reţinuţi ar urma să fie folosiţi pentru acoperirea cheltuielilor materiale şi de capital.

În nota de fundamentare a proiectului, se arată că MAI, prin structurile subordonate, percepe o serie de taxe şi tarife pentru serviciile
presatate, autorizaţiile, certificatele şi avizele eliberate, a căror destinaţie este, după caz, bugetul de stat, bugetele locale sau ale instituţiilor finanţate din venituri proprii din cadrul acestui minister.

Oficialii din minister au explicat, pentru NewsIn, că amenzile contravenţionale aplicate de structurile subordonate nu vor intra în calcul, însă vor fi reţinuţi bani din toate celelalte taxe plătite pentru permise auto
, înmatriculări, paşapoarte, cazier etc.

Aceiaşi oficiali spun că intrarea în vigoare a OUG, care ar urma să aibă loc la începutul anului fiscal următor, nu va duce la scumpirea taxelor.

Propunerea MAI este ca aceste sume achitate pentru diferite servicii să meargă integral în bugetul de stat şi 15% să se întoarcă la minister.

Proiectul are avizul favorabil al Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Justiţiei.